Friday 18 January 2008

Interviu cu Harry Tavitian

articol de Iulia Argint

1. Sunteţi un nume sonor în lumea ethno-jazz-ului. Aţi susţinut multe concerte, aţi scos multe CD-uri, mai ales în străinătate. Pentru cei care cunosc mai puţine lucruri despre ethno-jazz, şi mai precis, despre ethno-jazz-ul abordat de Harry Tavitian, ne-aţi putea vorbi puţin despre ce semnifică acesta în concepţia dumneavoastră? Pe de altă parte, afirmaţi la un moment dat că acest gen a început să capete amploare şi în România. Care este viaţa ethno-jazz-ului în România? Care ar fi jazzmenii români talentaţi care au reuşit să se afirme deja?

Ce semnificaţie poate avea folclorul, tradiţia (pentru oricine)? Origini, matrice, model, definirea ta ca trăitor al unui anume spaţiu spiritual.
Dintre numeroasele ingrediente care alcătuiesc muzica mea, folclorul a ocupat chiar de la începuturi un loc important. Nu ştiu de ce. Totul a fost instinctiv. Şi dacă asa am apucat să fac de la început, aşa am continuat până azi. În privinţa asta, până în prezent nu am facut nici o revizuire majoră a creaţiei mele.
Faptul că etno-jazzul a început să capete amploare şi în România, nu mai este o noutate. Şi este firesc că s-a întâmplat aşa. Asta datorită evoluţiei fireşti a transformărilor artistice, iar într-o lume spirituală ca în România noastră, succesul etno-jazzului era sigur. Cu toate astea, muzicienii români s-au situat din nou în spatele publicului. Rezultatele cele mai bune cred că le are Nightlosers. Şi Mihai Iordache, chiar dacă estetica lui personală nu ţine de jazzul etnic.


[Audiţii de jazz comparat la Clubul de Jazz al Fundaţiei Culturale "Harry Tavitian", Constanţa, 2002]


[Foto: Bogdan Cristel]

2. În afară de Axis Mundi nici un alt album semnat Harry Tavitian n-a mai fost scos pe piaţa din România? Declaraţi într-un interviu că era foarte important pentru dumneavoastră să scoateţi CD-uri în România. De ce aşa de puţine apariţii?

De când am declarat cele de mai sus şi până astăzi, a curs multă apă pe Dunăre. Printre altele, ca să scot un disc în România până în 1990 era un act de mare eroism şi o mare bătălie câştigată în lupta cu duşmanul de clasă. Astăzi nu mai are absolut nici o relevanţă dacă scot CD-uri în România sau în altă parte. Contează doar rezultatul, muzica, mesajul. Apariţiile mele discografice continuă să fie puţine fiindcă nu-mi place să pălăvrăgesc. Mă străduiesc să vorbesc doar când am ceva de spus. Să ştiţi că nu-i uşor!

3. Ştiu că v-a impresionat în mod deosebit experienţa parcursă la Vălenii de Munte. Publicul a fost unul special. În general, am înţeles că este importantă pentru dumneavoastră crearea unei legături strânse cu publicul prin intermediul muzicii. Am reţinut în mod special faptul că pentru dumneavoastră comunicarea "în jazz, între scenă şi sală, e de un tip special". Prin ce se deosebeşte acest public de publicul altor stiluri muzicale? Ne-aţi putea povesti un episod anume care v-a rămas în minte legat de acest public de jazz?

Experienţele mele de la Vălenii de Munte sau Odorhei, Reşiţa, Gheorgheni, Miercurea Ciuc le pot recomanda cu căldură oricărui muzicant de jazz. Publicul aparţinând mai micilor comunităţi de oameni are un parfum aparte. Sigur că publicul de jazz este el însuşi - şi oriunde - ca o chinovie. Dar pare că în oraşele mici acest lucru este mai evident. Publicul de jazz este unul deosebit de cel al oricăror altor genuri muzicale, deoarece este sincer, deschis şi strălucitor. Sunt oameni care mi-au întipărit în suflet aproape toate sutele de concerte pe care le-am avut în peste 30 de ani de jazz. "Episodul anume care mi-a rămas în minte" sunt aripile îngereşti ale publicului de jazz.


[Harry Tavitian & Eugen_Gondi în mijlocul publicului constănţean la Atelierul de Improvizaţie Gala toboşarilor români de jazz, Teatrul Dramatic, 1989]

4. Sintagma "free jazz" spune multe ea însăşi. Dar vă întreb, până unde se poate întinde libertatea de expresie în jazz?

Cât te ţin curelele creativităţii şi ale bunului simţ.

5. Ce teme din folclorul românesc şi balcanic în general vă atrag în mod deosebit?

Tot ceea ce este folclor autentic. Care la noi şi în Balcani încă mai există.

6. Spuneaţi că jazz-ul nu se învaţă în şcoli, ci că el trebuie să fie cât mai aproape de structura lui originară, că se transmite de la unul la altul. Johnny Răducanu declara că vă consideră copilul său spiritual, întru ale jazzului. Dumneavoastră aveţi un asemenea "copil", vă simţiţi aproape de un anumit cântăreţ de jazz mai tânăr?

Jazzul, în orice formă de învăţământ organizat, este o contradicţie în termeni. Ucenicul trebuie să înveţe de la meşterul său libertatea şi ce să facă cu ea. La vremea mea, am avut norocul să învăţ chestia asta şi, după un timp, am simţit că trebuie să o dau mai departe. Banal de dumnezeiesc!

7. Vă preocupă în mod deosebit sincretismul artelor. Cât de bine comunică acestea atunci când sunteţi pe scenă şi cum simţiţi dumneavoastră spaţiul în care vă manifestaţi când cântaţi?

Ca pe un altar de care să ne apropiem toţi cei chemaţi.


[Harry Tavitian & Victor Rebengiuc în "Melissa" de N. Kazantzakis, Teatrul Bulandra, 1995, foto: Radu Sigheti]

8. Aţi semnat muzică live şi aţi şi jucat în spectacolele "Furtuna" de W. Shakespeare, "Melissa" de Nikos Kazantzakis, "Orgasm" de Vlad Zografi. Povestiţi-ne câte ceva despre aceste experienţe. Intenţionaţi să mai jucaţi şi în alte piese?

"Melissa" şi "Orgasm" au fost puse de Nona Ciobanu în 1995 şi 2001, iar "Furtuna" de Kovács Ildikó în 1988. Nona era o tânără foarte ambiţioasă, tenace şi cu multă dragoste de teatru. "Melissa" era chiar lucrarea ei de diplomă. Ildikó era o doamnă cu o experienţă de teatru impresionantă, contagioasă şi binefăcătoare. De la dumneaei am rămas cu defectul de a nu putea lucra decât cu regizori pentru care punctul de pornire este libertatea actorului. Practic, actorii alături de care am jucat reprezentau pentru mine nişte instrumente muzicale. De la caz la caz, îi tratam ca pe un saxofon, un contrabas sau o trompetă. Am avut multe de învăţat de la ei. Şi bune şi rele. Pot spune că experienţa mea teatrală a fost una benefică, deşi nu cred că o voi mai repeta prea curând. Lumea teatrului este prea dură şi foarte pestriţă pentru mine.

9. Spuneaţi că v-a fascinat întotdeauna "să am poezie, dramatism şi mişcare în muzica mea". Acest lucru reprezintă unul dintre motivele pentru care în 1992 aţi înfiinţat Fundaţia culturală Harry Tavitian, prin care aţi organizat "ateliere de improvizaţie", concerte de jazz în cadrul cărora sincretismul artelor, despre care vorbeam mai devreme, a fost la el acasă. Un alt obiectiv al Fundaţiei este descoperirea unor valori autentice, în toate domeniile artistice. Ne-aţi putea spune mai multe despre această Fundaţie? Este activă acum, în ce proiecte se mai implică?

"Atelierele de improvizaţie" au început din 1987 la Teatrul Dramatic din Constanţa, iar în perioada 1992-2001, ele au fost organizate de Fundaţia noastră la Muzeul de Artă din Constanţa. Ideea de la care am pornit a fost aceea de a prezenta jazzul în contextul artelor surori, dorind astfel a accentua complexitatea lui, resursele lui uriaşe şi că, de fapt, "This is jazz, this is not music!".
O altă grijă a noastră a fost de a găsi talente încă negăsite. Ştiam că ele există şi nici nu a trebuit să căutăm prea mult. Au venit aproape singure. Astăzi ei se numesc Mugur Grosu - grafician, poet, publicist; Aurel Gheorghiu-Cogealac - pictor; Mirela Grigore - tapiserie, grafică; Gili Mocanu - grafician; Cornelia Untilov - grafician, pictor, ceramist... O parte din copilăria lor şi-au petrecut-o şi în preajma noastră. Urmează alţii.

10. "Old Balkan Rhapsody" este minunată. Piesele de pe CD-ul pe care l-aţi scos în 2001 cu acest titlu au o natură meditativă şi surprind foarte bine esenţa spirituală a acestui spaţiu al Balcanilor. Ne-aţi putea vorbi puţin despre această creaţie a dumneavoastră?

Nu cred. Dumneavoastră trebuie să faceţi chestia asta. Cum să vă descriu eu în cuvinte o lume pe care eu o cânt într-un limbaj abstract? I-aş strica tot farmecul. Dacă insistaţi, pot doar să vă spun că este lumea de unde am coborât şi în care mă voi întoarce.


[Harry Tavitian & Mihai Iordache - afiş de Mugur Grosu după o fotografie de Radu Sigheti]

11. Ce mai face acum "Orient Express"?

Pufăie zgomotos.

12. "Tavitian se întoarce la blues", acesta este titlul unui articol apărut pe www.atitudinea.ro, şi care anunţă participarea dumneavoastră pe 9 februarie 2006 la Sighişoara Blues Festival. S-ar putea vorbi despre o asemenea întoarcere? Cum aţi ajuns să luaţi parte la acest festival şi ce a reprezentat pentru dumneavoastră acest episod?

Mi se inoculase în minte că America dăduse omenirii bluesul. Mai târziu aveam să constat că bluesul a fost făcut de unii de care America îşi cam bătuse joc. Şi când am descoperit această Americă, eu, care cântam blues de la începutul anilor '70 ai secolului trecut, nu am vrut să-l mai cânt. Poate că m-am supărat ca văcarul pe sat, dar au mai fost şi alte motive. În anii '80 eu cântam blues prin toata ţara, ca o supremă atitudine de protest. Ceea ce este, de fapt, însăşi esenţa acestei muzici. În schimb, pentru numeroşii bluesmani apăruţi imediat după 1990, bluesul nu era mai mult decât un amuzament facil, iar asta mi-a pus capac. E drept, vremurile se schimbaseră. Atunci mi-am zis "ajunge cât blues am cântat"!
În februarie 2006, am primit invitaţia de a cânta la festivalul de blues de la Sighiţoara. Iniţial am refuzat-o. Dar insistenţele sincere (nu agasante) ale organizatorilor m-au făcut să accept, în cele din urmă. Dar nu este vorba de o întoarcere la blues. Mai degrabă de o aducere aminte.

13. "Modelul suprem pentru noi este Dumnezeu. Eu şi soţia mea considerăm că El este principala sursă de energie pentru noi şi model de urmat pentru tot ce este mai important în viaţa pământeană", declaraţi nu demult într-o publicaţie. Cum se reflectă Dumnezeu, ca model suprem, în muzica dumneavoastră, în ethno-jazz?

Aici nu mai e vorba de etno-jazz, ci de orice face omul creator. Dumnezeu a făcut omul după chipul şi asemănarea sa. Eu încerc să fac arta mea după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Nu voi reuşi, dar îi spun astfel "mulţumesc" pentru talentul pe care mi l-a dat.

14. Ştiu că sunteţi foarte activ de obicei. La ce proiecte lucraţi acum? Şi pe când următorul concert?
Proiectele mi le face Dumnezeu. Eu doar mă rog (atât cât pot). Probabil că până la apariţia acestui interviu, următorul concert va fi fost deja consumat.

#
-interviul a fost realizat în 25.11.2006
-fotografiile care însoţesc acest interviu sunt din arhiva personală Harry Tavitian; şi pe această cale îi mulţumim pentru bunăvoinţa de a ni le pune la dispoziţie
vă invităm să vizitaţi site-ul & blogul-ul lui Harry Tavitian



[Harry Tavitian - desen de Voica Andrei]

No comments: